
Dar fragii - cine nu știe - nu se coc în februarie când pădurea este acoperită de zăpadă... Vrând, nevrând, fata cea harnică s-a dus în pădure, după fragi. A cautat pe sub zăpadă, deși știa că n-are cum afla... Cuprinsă de frig și deznădejde, fata s-a pornit pe plâns. Cum însă Dumnezeu nu lăsa oamenii buni nemângâiați, s-a gândit cum să o ajute. Fata a ajuns la o poiană unde a văzut fum de foc. S-a dus acolo, să se încălzească. La foc ședeau Dumnezeu și Sfântul Petre, care au îmbiat-o să-și tragă sufletul. Fata le-a povestit necazul ei și atunci moșnegii i-au zis să ia jăratic din foc, să-l puna în ulcica pentru fragi și să-i ducă babei, fără a se uita înăuntru, și să aibă credință. Nora a făcut întocmai. Când i-a întins babei cofa, în loc de jăratic, avea fragi proaspeți, înmiresmați. Bucuroasă, baba i-a mâncat pe toți, cu mămăligă. A doua zi, a pornit și baba în pădure, cu 12 cojoace pe ea și cu cele 12 capre câte avea, să găsească și ea fragi. A scormonit ea prin zăpadă, dar nu a aflat. Ajungând la aceeași poiană unde ședeau la foc Dumnezeu cu Sfântul Petru, ea a cerut de la ei pâine caldă și vin vechi, și a primit. După aceea, i-a venit gând păcătos în minte, dar de cum i-a venit, Dumnezeu nu a îngăduit asta, și a transformat-o pe Dochia în stâncă mai mare, iar pe caprele ei, în stânci mai mici. Dumnezeu și Sfântul Petru s-au făcut nevăzuți, iar focul s-a transformat într-un izvor rece și limpede. În zadar a cautat-o nora pe babă, că nu a mai aflat-o. A gasit, în schimb, stâncile care aveau forma babei și a caprelor, și a înțeles că s-a întâmplat ceva. A găsit și izvorul, dar pe cei doi moșnegi, nu i-a mai aflat.
Așa pățesc cei care nu se
mulțumesc cu ce au, iar pietrele au rămas ca mărturie și luare-aminte și pentru
alții!