Legenda ne spune că, în acele vremuri, când încă umblau Dumnezeu cu
Sfântul Petre pe pământ, trăia baba Dochia, văduvă, cu fiul și cu nora ei.
Harnică foc era Dochia, dar și nora ei, mai harnică era. Numai că, după cum se
spune, nurorile cu soacrele greu se împacă, așa era și în gospodaria lor. Orice
făcea nora, soacra o certa și nu era mulțumită. Într-o zi foarte friguroasă de
februar, babei Dochia îi trece prin minte să-și trimită nora în pădure, că are
poftă de fragi.Dar fragii - cine nu știe - nu se coc în februarie când pădurea este acoperită de zăpadă... Vrând, nevrând, fata cea harnică s-a dus în pădure, după fragi. A cautat pe sub zăpadă, deși știa că n-are cum afla... Cuprinsă de frig și deznădejde, fata s-a pornit pe plâns. Cum însă Dumnezeu nu lăsa oamenii buni nemângâiați, s-a gândit cum să o ajute. Fata a ajuns la o poiană unde a văzut fum de foc. S-a dus acolo, să se încălzească. La foc ședeau Dumnezeu și Sfântul Petre, care au îmbiat-o să-și tragă sufletul. Fata le-a povestit necazul ei și atunci moșnegii i-au zis să ia jăratic din foc, să-l puna în ulcica pentru fragi și să-i ducă babei, fără a se uita înăuntru, și să aibă credință. Nora a făcut întocmai. Când i-a întins babei cofa, în loc de jăratic, avea fragi proaspeți, înmiresmați. Bucuroasă, baba i-a mâncat pe toți, cu mămăligă. A doua zi, a pornit și baba în pădure, cu 12 cojoace pe ea și cu cele 12 capre câte avea, să găsească și ea fragi. A scormonit ea prin zăpadă, dar nu a aflat. Ajungând la aceeași poiană unde ședeau la foc Dumnezeu cu Sfântul Petru, ea a cerut de la ei pâine caldă și vin vechi, și a primit. După aceea, i-a venit gând păcătos în minte, dar de cum i-a venit, Dumnezeu nu a îngăduit asta, și a transformat-o pe Dochia în stâncă mai mare, iar pe caprele ei, în stânci mai mici. Dumnezeu și Sfântul Petru s-au făcut nevăzuți, iar focul s-a transformat într-un izvor rece și limpede. În zadar a cautat-o nora pe babă, că nu a mai aflat-o. A gasit, în schimb, stâncile care aveau forma babei și a caprelor, și a înțeles că s-a întâmplat ceva. A găsit și izvorul, dar pe cei doi moșnegi, nu i-a mai aflat.
Așa pățesc cei care nu se
mulțumesc cu ce au, iar pietrele au rămas ca mărturie și luare-aminte și pentru
alții!
